Etichete
2 blonde, arad, biserica, concediu, facultate. bosfor, piata libertatii, piata unirii, reestaurant, specific, timisoara, turc, UTCB
Cum facultatea sta sa inceapa intr-o saptamana , am zis sa profit de vremea pe care o pierd aiurea de la o vreme si sa mai fac o mica deplasare … acum am bifat Timisoara si Aradul, Oradea o lasam pe data viitoare. Din primul oras am ramas doar cu amintirea porumbeilor blanzi care ti se urcau pe adidasi in piata Libertatii si a unui restaurant Bosfor, cica cu specific turcesc care nu mi-a mai fost dat sa vad macar ceva asemanator ca nivel al stupidului si penibilului. Intram in “restaurant” – o veche cantina studenteasca revopsita. Evident, nici un client. Ne intampina o tanti in trening – bucatareasaca cred, chelnerita inca nu se imbracase – si ne pofteste la o masa. Decorul – o combinatie intre mese masive de lemn, fata de masa = perdeluta verde, ghirlande de brad de la Craciun pe pereti si semilune ca sa evidentieze specificul restaurantului, icoane intr-o parte, un tablou masiv pe alt perete, niste plase de pescuit pe tavan, lustra doar de decor caci langa erau montate vreo 10 spoturi din care mergeau 2. Dar sa decorezi un restaurant, daca nu in ideea specificului cu care te lauzi ci macar sa aiba o noima, este o chestie de gust, asa ca nu insist prea mult caci chelnerita tocmai ce isi trasese o pereche de blugi pe ea si un bluza de trening si vine sa ne serveasca.
Am apreciat ca reusea sa vorbeasca coerent limba romana, desi unele cuvinte ii dadeau batai de cap. Din meniul care n-avea nimic specific turcesc si care era destul de piperat, am ales meniul zilei (ciorba de pui si piure cu chiftelute in sos) … Imi spune ca o sa dureze putin sa se prepare. E ok, chiar nu ma grabeam sa plec … desi altii, lipsiti de spiritul de aventura, ar fi plecat de mult. Ii cer o cola ca sa nu ma plictisesc pana vine mancarea. Pleaca si ma lasa sa mai admir putin decorul in care mereu mai gaseam un detaliu neobservat – o cadelnita langa fereastra – probabil tot specific musulmanilor. Tin sa precizez ca intre camera unde erau mesele si bucataria, nu era nici macar o usa … De ce precizez? … ajungem si acolo.
Dupa 2 minute chelnerita se intoarce si imi spune ca n-are Cola … nici Sprite … si nici Prigat … O intreb ce are … Spune ca doar Pepsi. E bun si ala. Pleaca sa mi-l aduca si din urma ei vad un nene care cara butelia spre bucatarie. Ridic o spanceana … dar ce mai conteaza … probabil asa-i in Timisoara. Atunci am inteles de ce mi se spusese ca o sa dureze sa-mi aduca mancarea. Apoi nenea se intoarce si-si da seama ca atmosfera era cam tacuta si ecoul salii se cam auzea. Asa ca ia telecomanda si incearca sa caute o melodie la dvd … populara parca nu era genu’ meu … lautareasca parca nici … se uita la fata mea … gaseste ceva Queen … Da, se mula perfect pe moaca mea, deci lasa melodia si se grabeste in bucatarie. Incepusem sa cred ca s-ar putea sa fie vreo emisiune TV si eu intamplator eram protagonistul … sau as fi sperat asa sa fie. In 2 minute mancarea incepuse sa se faca? De unde mi-am dat seama, pai auzeam cum tocau legumele … cica sa mai cumpere niste ceapa ca mai are doar doua. Ciorba mirosea frumos … semn ca bucatareasa stia ce face. Mai era putin si ciorba era gata, doua minute de clocot si bon appetitte. Chelnerita vine si-mi aranjeaza masa, adica imi ia farfuriile de pe masa care erau doar de decor … probabil pentru adevaratii invitati … si imi aduce farfuria cu ciorba. Trebuie sa ma grabesc nitel ca aud chiftelutele cum sfaraie in tigaie si stiu ca sunt bune cat sunt calde. Ah … miroase putin a ars , sper ca nu s-au lipit prea tare.
Insa surpriza!, incep sa vina clientii, un om cu un copil care au intrat, s-au uitat in jur si au iesit, 2 camatari care se stiau cu bucatarul si 2 babe. Chelnerita iese pana afara, probabil sa cumpere ceapa. Evident ceilalti clienti au comandat tot meniul zilei. Ma gandesc ca altceva decat asta nu aveau. Asa se explica pretul piperat pentru restul mancarurilor. Arata urat ca meniul sa aiba doar doua feluri de mancare, asa ca il umplem cu tot felul de peste sofisticat si rata la cuptor, le punem niste preturi exagerate astfel ca nimeni sa nu le comande si servim sigur meniul zilei. Marketing adevarat. Chiar as fi vrut sa-i vad fata chelneritei cand i-as fi comandat altceva decat meniul zilei, dar asta va ramane emigma zilei si un motiv sa mai dau pe acolo si cu alta ocazie. Termin si felul doi de mancat, observ ca sosul special era special de acru, insa pentru ca chiftelutele erau putin arse … trebuia cumva combatut asta. Nu plec inainte sa ma sperii de scarile stupid de abrupte de la baie … chiar ma gandesc ce fac babele cand or sa se duca sa se pise. Sau o sa zica pas. Cer nota si ma car. Au mai castigat un client fidel cu siguranta. Intotdeauna mi-a placut cum gastesc turcii si ma bucur ca mi-au dat ocazia sa imi intaresc parerea.
In concluzie am mai vazut si invatat despre cum vad unii din Timisoara, un restaurant cu specific de turcesc cica si un restaurant in general in centrul orasului. Dar oricum, nu ma luati in seama pentru ca sunt angajat de unguri sa defaimez reputatia culinara a orasului si am cautat un “restaurant” obscur din centrul orasului ca sa improsc cu noroi spiritul banatean. Cert e ca daca ajungeti prin Piata Libertatii din Timisoara trebuie sa treceti pe acolo … Restaurantul Bosfor este o experienta, daca nu placuta … sper ca unica. In rest, Timisoara este un oras cam anost, Catedrala Metropolitana ce mai ridica stacheta si Piata Unirii … O sa mai trec pe acolo probabil, dar in drum spre vama.
Dar nu ma plang prea mult pentru ca diseara ajungem in Arad … acolo sper ca sossul sa fie mai putin acru.
-
-
… si cam atat prin Timisoara.
